miercuri, 9 ianuarie 2013

Luisa Purdescu, alias Simona: „Sunt ambiţioasă şi îmi place să muncesc”

Care au fost sentimentele care te-au încercat prima dată în faţa camerelor de luat vederi?
La filmările pentru “Iubiri secrete”, am crezut că îmi voi păstra sângele rece, întrucât nu eram pentru prima oară în faţa unei camere de luat vederi. Cu toate acestea, am avut emoţii, fireşti de altfel, pentru că era un nou început. Îmi dau seama totuşi că tracul face parte din actul artistic. Fără emoţie, nu aş putea transmite publicului starea firească a personajului.

Cum ţi se pare rolul Simonei?

Reuşesc să-mi asum caracterul personajului doar în faţa camerelor de filmare. Mi se pare o reală provocare să-mi însuşesc o altă personalitate, complet diferită de a mea, şi sa o transpun într-un mod natural, ca şi cum ar face parte din mine. Simona îşi continuă ascensiunea şi în acest sezon, fără scrupule. Este genul de femeie cu multe feţe, parşivă, periculoasă.

Care au fost cele mai grele momente de pe platoul de filmare?

Prima zi a fost cea mai grea, întrucat a trebuit să mă acomodez cu echipa şi cu ritmul filmărilor. Eşti olteancă şi se ştie că oltenii sunt ambiţioşi, care a fost ptima experienţă de neuitat petrecută în Capitală?

Da, sunt ambiţioasă, şi îmi place să muncesc. Îmi aduc aminte cu drag de momentul în care, la 16 ani, am devenit instructoare de modelling pentru o grupă de copii cu vârste între 7 şi 12 ani. Eram înebunită să particip la tot felul de concursuri de frumuseţe, şi asa am cunoscut-o şi pe Andreea Banică. Aveam 17 ani şi concuram la Miss Oltenia. Din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, pentru că am intrat într-o altă lume, cea a spectacolului. Au urmat doi ani în care am făcut naveta Târgu Jiu - Bucureşti, perioadă în care eram încă elevă a liceului din Târgu Jiu. A fost o experienţă obositoare din cauza distanţei, dar şi foarte frumoasă. După ce m-am stabilit „oficial„ în Bucureşti, am urmat cursurile Facultăţii de Turism din cadrul Universităţii Româno-Americane.

Cum arată o zi de activitate din viaţa ta? Ai timp şi pentru alte pasiuni?

O zi din viaţa mea: filmări, filmări şi iar filmări! Încerc totuşi, pe cât posibil, să ţin cont şi de viaţa mea personală. Merg la sala, pentru că sportul este o activitate pe care o practic înca din copilarie (am făcut handbal de performanţă). Mă întâlnesc cu prietenii, ieşim în parc, în oras, la film. Îmi plac echitaţia, kartingul şi paintball-ul, doar că acesta din urmă este usor dureros. (râde)

Ce proiecte vizezi în viitor?

Actoria este minunată, însă mă atrage şi ideea unei cariere in televiziune, ca prezentator TV. De altfel, am urmat şi niște cursuri în acest domeniu. Te atrage o carieră în televiziune sau te vei axa pe profilul pe care-l urmezi la universitate, Facultatea de Turism?

Este bine să ai şi un “plan B”, desigur. Cine ştie, poate în viitor voi lucra şi în domeniul turismului. Îmi place însă foarte mult ceea ce fac în prezent şi tocmai de aceea voi urma cursurile Facultăţii de Actorie. Nu m-a împins nimeni în această direcţie, ci dimpotrivă, ai mei au aflat în momentul în care fusesem deja admisă. Cred căobligaţia noastră este să acceptăm provocările vieții și să mergem înainte, pentru că ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici. Fiecare pas te ajută în dezvoltarea personală atât timp cât îl faci conștient. Teatrul te ajută in primul rând prin faptul că ești pus față în față cu tine însuți. Iar pe tine însuți nu te poti minți niciodată. Mai mult, îmi place că în fiecare zi înveti ceva nou, trăieşti altfel!

Câteva gânduri pentru cititorii Gazetei de Sud, cotidianul oltenilor de pretutindeni?

Bucuraţi-vă de familie şi prieteni, de natură, artă, iubire!

Vezi aici toate episoadele din Iubiri Secrete Sezonul 7

Vezi aici toate episoadele din Iubiri Secrete Sezonul 6

Vezi aici toate episoadele din Iubiri Secrete Sezonul 5

Vezi aici toate episoadele din Iubiri Secrete Sezonul 4



Un comentariu :

  1. Esti foarte frumoasa joci foarte bine tino tot asa ;) :x :*

    RăspundețiȘtergere